Cercetătorii de la Universitatea Cornell raportează în revista Nature faptul că au reușit să realizeze cu succes milioane de roboți miniaturizați care funcționează folosind electronice convenționale. Acești roboți sunt atât de mici, de dimensiunea parameciului, încât sute pot trece printr-un ac hipodermic în același timp.
Roboții dispun de patru actuatori electrochimici pe post de picioare, care se conectează la centrul de procesare.

Pentru a fabrica roboții, cercetătorii au folosit benzi de platină extrem de subțiri care aveau un strat de titan pe o parte. Când se aplică o sarcină electrică pozitivă pe platină, ioni negativi din mediul înconjurător apar pentru a echilibra sarcina. Aceiași ioni fac ca platina să se extindă și să flexeze piciorul.
Fiecare robot dispune de mici panouri fotovoltaice care pot fi controlate de un laser extern pentru a reliza comenzi. În acest caz, echipa a reușit să declanșeze mișcarea picioarelor individuale ale roboților și, prin urmare, direcția și viteza locomoției lor.

În mod remarcabil, o singură placă de siliciu de 4 inci poate fi utilizată pentru a fabrica aproximativ un milion de noi roboți utilizând procesele de litografie existente. Deși sunt încă dispozitive destul de simple, acești roboți sunt dovada că este posibilă construirea roboților microscopici din ce în ce mai tehnologizați, care ar putea fi folosiți în corpul uman.